Maraton universitar de imunizare împotriva COVID-19 „De la student la student”
- 1 просмотр
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va organiza un maraton universitar de imunizare cu genericul „De la student la student”, în perioada 21-23 mai, în contextul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.
Startul maratonului va fi dat vineri, cu începere de la ora 15:00, și se va desfășura până duminică, ora 21:00, fără programare, în regim non-stop – 24/24, în baza buletinului de identitate, după principiul primul venit – primul vaccinat.
Facem apel la vaccinare către studenții, cadrele didactice, elevii care au împlinit vârsta de 18 ani și alte categorii de personal din toate instituțiile de învățământ din republică.
În Campusul universitar din regiunea Mălina Mică a capitalei vor fi organizate 10 puncte de imunizare, unde vor fi disponibile două tipuri de vaccin – Sinopharm și AstraZeneca. Trei fluxuri vor fi deschise în incinta Blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi” (str. Nicolae Testemițanu, 27), unde va avea loc imunizarea cu vaccinul Sinopharm, și șapte – în Complexul Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25) – cu vaccinul AstraZeneca, localizate .
În procesul de vaccinare vor fi antrenați medici de familie și asistenți medicali de la Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu”, membri ai comunității academice – cadre științifico-didactice de la catedrele clinice, medici-rezidenți, studenți și personal administrativ.
Universitatea va asigura și rapelul (a doua doză): în perioada 11-13 iunie – cu vaccinul Sinopharm și în perioada 16-18 iulie – cu AstraZeneca.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova cu suportul Consiliului Rectorilor din Moldova.
Vă așteptăm! Ești vaccinat, ești protejat!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii