vizită ministrul sănătății

Ministrul Sănătății al României a vizitat USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 17.01.2026

vizita ministrului sănătățiiMinistrul Sănătății al României, Alexandru Florin Rogobete, a vizitat Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” pe data de 16 ianuarie 2026, fiind însoțit de Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcan, și Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Emil Ceban. Aceasta este prima vizită oficială a ministrului român la Universitate, ce a avut ca scop documentarea privind activitatea instituției, precum și identificarea oportunităților de dezvoltare a colaborării la nivel instituțional, cât și la nivel interstatal, în domeniul sănătății, educației medicale, cercetărilor științifice și asistenței medicale.

conducerea USMFDelegația a avut o întrevedere cu echipa administrativă a Universității condusă de prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică și management academic. Prim-prorectorul a relatat despre capacitățile instituționale și programele de studii ale Universității, Planul strategic de dezvoltare instituțională și reformele academice, despre provocări și oportunități în dezvoltarea învățământului superior din Republica Moldova.

În cadrul dialogului, au fost evidențiate parteneriatele cu instituțiile de învățământ superior din România, în special cu universitățile de profil medical. Totodată, părțile au discutat despre perspectivele de consolidare a cooperării bilaterale în vederea formării specialiștilor pentru sistemele de sănătate, asigurarea mobilităților academice a studenților și a cadrelor didactice, a schimbului de specialiști și a transferului de bune practici în obținerea finanțărilor pentru proiecte de cercetare și inovare. 

vizita ministrului sănătății„Îmi doresc să continuăm colaborarea în ceea ce privește resursa umană și schimbul de experiență între cele două sisteme universitare, pentru că acestea au dovedit de-a lungul timpului că pot aduce beneficii bilaterale pentru ambele state și, sigur, că putem discuta despre investiții concrete utilizând fonduri europene pentru proiecte bilaterale ce sunt destinate statelor membre și statelor care încă nu sunt membre în Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Rogobete.

În acest context, ministrul Ceban a evidențiat impactul major al parteneriatelor cu instituțiile din România pentru formarea specialiștilor în domeniu și dezvoltarea sistemului național de sănătate. Oficialul a subliniat că proiectele de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” și universitățile de medicină din România în domeniul educațional, științific, curativ și cultural au fost inițiate acum trei decenii. Cooperarea bilaterală se materializează prin proiecte comune de formare profesională și cercetare, vizite de lucru, participări la conferințe și evenimente științifice, dezvoltare de programe academice comune, publicarea articolelor științifice în reviste internaționale cu factor de impact, precum și prin elaborarea și implementarea proiectelor comune de cercetare și dezvoltare instituțională.

Ulterior, cei doi oficiali de la sănătate au vizitat Centrul de Evaluare Academică, unde este în plină desfășurare sesiunea de iarnă, Complexul Sociocultural Universitar și Biblioteca Științifică Medicală.

 

Până în prezent, USMF „Nicolae Testemițanu” are încheiate și semnate 20 de acorduri de colaborare cu instituții de învățământ superior medical și centre spitalicești din România. Parteneriatele sunt orientate spre consolidarea relațiilor de cooperare în domeniul formării medicilor și farmaciștilor, cercetării științifice, asistenței medicale, precum și managementului organizațional și administrativ. O altă direcție de colaborare se axează pe identificarea surselor de finanțare și a oportunităților pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de cercetare, de mobilitate academică și consolidare instituțională.

Grație Programului de cooperare și asistență între Ministerul Educației Naționale a României și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, pe parcursul ultimilor zece ani, Universitatea a beneficiat de 334 de burse oferite cadrelor didactice pentru specializare în universitățile de profil din România. În perioada 2023-2025, 144 de cadre didactice au beneficiat de stagii.

În cadrul programelor de mobilitate ERASMUS, CEPUS, AUF, dezvoltate în ultimii opt ani, USMF „Nicolae Testemițanu” a beneficiat de peste 100 de mobilități outgoing și circa 60 de mobilități incoming în universitățile de medicină din România. Pe parcursul a zece ani, cca 800 de studenți au realizat stagii de scurtă durată în cadrul programelor Interfarma, Interdentis și Transmed, participând și la școlile de vară organizate de societățile profesionale de peste Prut. Anual, câte 2-3 doctoranzi și postdoctoranzi beneficiază de burse de cercetare (pentru o perioadă de trei luni) în instituții de învățământ superior din România, în cadrul programului de mobilitate pentru cercetare științifică „Eugen Ionescu” finanțat de Guvernul României și gestionat de Agenția Universitară a Francofoniei.

În cadrul parteneriatului între UMF „Grigore T. Popa” din Iași, UMF „Carol Davila” din București, UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș și USMF „Nicolae Testemițanu” a fost înființată Unitatea de Epidemiologie Clinică. Grație acestei inițiative au fost formate 18 cadre didactice în metodologia cercetării clinice, cu sprijinul Rețelei Internaționale Francofone de Epidemiologie Clinică.

Printre proiectele transfrontaliere dezvoltate în comun menționăm proiectul OBDIA-Net – „Rețea transfrontalieră integrată pentru servicii avansate de sănătate în domeniul obezității, diabetului și altor tulburări metabolice”, finanțat prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, cu o durată de implementare de 3 ani, și un buget total de 326.400 EUR. Acest proiect a vizat dezvoltarea unei rețele de excelență pentru ameliorarea serviciilor de diagnostic, tratamentul și prevenire a bolilor metabolice.

În anul 2025, colaborarea între USMF „Nicolae Testemițanu” și UMF „Gr.T. Popa” din Iași a fost consolidată printr-un nou proiect transfrontalier CROSS-border EDUcational Network for Orofacial pain and Craniomandibular disorders (CROSS-EduNOC), ce are drept obiectiv crearea unei rețele educaționale și de cercetare pentru abordarea multidisciplinară a durerii orofaciale și a tulburărilor cranio-mandibulare. 

Un rol esențial în dezvoltarea cooperării moldo-române îl are Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, care a dotat cu utilaj performant Catedra de patologie, fiind create Laboratorul de patologie digitală și două săli de medicină virtuală prin intermediul proiectului „Digitalizarea educației”. Totodată, a fost implementat proiectul „Consolidarea educației medicale în urologie și nefrologie chirurgicală prin simulare”, prin integrarea tehnologiilor moderne de simulare în formarea specialiștilor.  

În perioada 2024-2027, USMF „Nicolae Testemițanu” a implementat 20 de proiecte de cercetare bilaterale cu România, finanțate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării din România în colaborare cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare din Republica Moldova în cadrul Programului Proiecte complexe cu Republica Moldova. 

Editurile universităților de medicină din România au sprijinit în mod constant Biblioteca Științifică Medicală a USMF „Nicolae Testemițanu” prin donații valoroase de publicații de specialitate, facilitând accesul la resurse academice. În perioada 1991 - august 2025, universitățile din România au donat peste 19 mii de publicații Bibliotecii Științifice Medicale, dintre care 14 513 cărți, manuale și ghiduri practice, iar Universitatea a oferit 800 de titluri de carte universităților de profil din România.

La 11 aprilie 2023, USMF „Nicolae Testemițanu” a obținut statutul de membru onorific al Alianței G6-UMF, iar odată cu aceasta colaborarea între universitățile de medicină din România și Republica Moldova a cunoscut noi dimensiuni în procesul de racordare a învățământului superior medical la standardele europene.

În ultimii trei ani, USMF „Nicolae Testemițanu” a conferit titlul onorific  Doctor  Honoris Causa la 13 personalități notorii din România, în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru contribuție remarcabilă la promovarea cooperării internaționale între universități și consolidarea parteneriatelor bilaterale, încurajând transferul de cunoștințe și schimbul de bune practici, mobilitățile academice și racordarea sistemelor educaționale la standardele europene de calitate și performanță.

vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
vizita ministrului sănătății
usmf
universitate
vizită ministrul sănătății
parteneriat moldo-român
cooperare mold-română
românia
Republica Moldova

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii