Examenele de absolvire 2017
- vizualizări: 556
Cine a spus că viața de student la Medicină este ușoară? Rezultatele celor șase ani de eforturi, cursuri, seminare, ore practice, nopți petrecute deasupra cărților se însumează după trecerea ultimei, dar și celei mai dificile etape – examenul de absolvire. Anul acesta, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, examenele de absolvire s-au desfășurat în perioada 1 mai - 12 iunie.
Pe parcursul lunii mai, studenții de la Facultatea de Medicină au susținut prima etapă – teza de licență. Multe dintre lucrările prezentate de tinerii cercetători au fost apreciate cu calificativul „foarte bine”, o parte dintre ele au fost publicate, iar altele au fost recomandate pentru Conferința științifică organizată anual de Zilele Universității.
Proba orală s-a desfășurat în perioada 19-26 mai. În opinia unor studenți, aceasta este cea mai complexă etapă, care presupune interviul în fața unei Comisii de examinatori, din care fac parte sefi de catedre, profesori universitari, medici și alți specialiști. Fiecare bilet destinat mediciniştilor a inclus întrebări din Medicina internă, Chirurgie, Pediatrie, Obstetrică și Ginecologie, dar şi un caz clinic, pentru care aceştia trebuiau să prezinte soluţii.
Ultima etapă – testul grilă a avut loc în data de 12 iunie curent. Pe parcursul a două ore, studenții au răspuns la un test compus din 100 de întrebări, selectate aleatoriu de calculator, dintre care 35% revin specialității Medicină internă, câte 25% – Pediatriei și Chirurgiei și 15% – Obstetricii și Ginecologiei. Probabilitatea ca testele să se repete a fost foarte mică, deoarece în total sunt peste 3 mii de teste la toate disciplinele.
Potrivit conferențiarului universitar Gheorghe Plăcintă, decan al Facultății de Medicină nr. 1, în suplimentul la diplomă, eliberat absolvenților la final, sunt indicate rezultatele și ratingul studentului, care este o temelie bună pentru continuarea instruirii prin rezidențiat.
La Facultatea de Farmacie, tezele de licență au fost susținute tot pe parcursul lunii mai, testul grilă în data de 3 iunie, iar proba orală viitorii farmaciști au trecut-o în perioada 5-7 iunie.
Studenții stomatologi au susținut teza de licență în perioada 15-19 mai, ulterior au trecut testul grilă, iar la final proba orală – 31 mai - 6 iunie.
Veronica Secrier, studentă, anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1, a ieșit binedispusă de la examen, semn că l-a susținut cu brio. Tânăra a declarat că este decisă să profeseze acasă, dar până atunci se pregătește pentru o nouă etapă a instruirii medicale – rezidențiatul, unde, în funcție de locuri, va opta pentru Imagistică.
Și Petru Țîbîrnac, student la Medicină, s-a pregătit intensiv pentru examen. Şi-a pus în valoare toate cunoștințele acumulate pe parcursul celor saşe ani de studii pentru a primi o notă bună.
Cu același elan s-au pregătit de examenul de absolvire și studenții internaționali de la Facultatea de Medicină nr. 2. Mohamed Haj Amer, student în anul VI, ne-a mărturisit că la proba orală i-a fost ușor să răspundă la întrebări, deoarece are o pregătire foarte bună. Potrivit tânărului, pe parcursul studenției, a avut norocul să înveţe de la cei mai buni profesori de la care a avut multe de învățat. În opinia lui, este greu să te pregătești pentru examen cu o săptămână înainte, când ai la dispoziție 6 ani de studii, în care trebuie să muncești intensiv pentru obținerea rezultatelor aşteptate.
În acest an, examenele de absolvire au fost susținute de către 967 de mediciniști: 459 de studenți de la Facultatea de Medicină nr. 1, inclusiv 37 la specialitatea Sănătate publică, 159 la Facultatea de Medicină nr. 2, 192 – la Stomatologie (125 autohtoni și 67 de studenți internaționali) și 120 de la Farmacie (dintre aceştia – 11 studenți internaționali). Pentru prima dată, la calcularea notei generale, a fost luată în considerare și nota dată de conducătorul științific al tezei de licență.
Ceremonia de depunere a Jurământului de medic și farmacist se va desfășura în data de 15 iunie pentru cetățenii de peste hotare și 16 iunie pentru absolvenții autohtoni.
[nggallery id=555]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii